Implantologie

Implantologie Plus Plus Plus Plus

Stomatologia modernă nu mai poate fi concepută fară implanturile dentare. Deși progresele materialelor de restaurare, educația pentru sănătate a pacienților și profilaxia dentară modernă au crescut mult timpul de păstrare a dinților naturali pe arcade până la vârste de 40-60 de ani, totuși din numeroase cauze – principala fiind caria dentară, apoi boala parodontală sau traumatismele – toți pacienții vor pierde unul sau mai multi dinți de pe arcade la vârste diferite.

Înlocuirea dinților pierduți este absolut necesară atât pentru rezolvarea aspectului estetic al pacienților, dar mai ales din punct de vedere biologic, pentru refacerea funcțiilor aparatului dento-maxilar și a stării de sănătate orală a pacientului.

Implanturile dentare sunt piese artificiale realizate în majoritatea cazurilor din titan pur și care permit înlocuirea dinților pierduți, de la un singur dinte până la toți dinții Dvs. Implantul este format din mai multe componente, în prima etapă chirugicală introducându-se în osul alveolar al pacientului partea intra-osoasă sau implantul propriu-zis, care va recrea rădacina dintelui pierdut. Urmează etapa de osteointegrare a acestuia care dureaza între 2 și 6 luni, în funcție de situația clinică a pacientului. În cea de-a doua etapă se aplică bontul protetic peste componenta intraosoasă a implantului supraosos. Am reușit in acest moment sa "recreăm" un dinte artificial, pe care putem să aplicăm orice tip de lucrare protetică.

Avantajele implanturilor dentare

salvează dinții naturali ai pacientului, prin aplicarea implanturilor nemaifiind necesar să preparăm dinții vecini pentru a realiza o punte dentară

deși costurile sunt aparent mari, pe termen lung aplicarea unor implanturi în locul unor dinți lipsă va favoriza menținerea pentru un timp mai îndelungat pe arcadă a restului dinților naturali, care nu vor fi suprasolicitați prin breșe edentate netratate

rezultatul este mult mai estetic pentru pacient decât în cazul aplicării unor proteze parțiale fixe sau mobilizabile

confortul pacienților este extrem de bun deoarece implantul + lucrarea protetică aplicată au un volum și o poziție aproape identice cu cele ale dinților pierduți, spre deosebire de alternativa implanturilor în edentații mai extinse - protezele mobilizabile.

Implanturile le aplicam doar după o analiză detaliată a cazului Dvs. particular. Astfel, vom folosi tomografii computerizate și radiografii pentru a analiza oferta de os existent, analiza ocluzala, modele de studiu și wax-up pentru a prefigura rezultatul final.

În urma analizei cazului Dvs. vom stabili un plan de tratament care poate dura de la câteva săptămâni până la un an, în funcție de complexitatea situației clinice. Vom confecționa individual pentru fiecare pacient în parte un ghid chirurgical (realizat în laboratorul propriu) care va ghida în etapa chirugicală inserarea implanturilor într-o poziție ideală pentru a aplica o lucrare protetică cu un rezultat estetic optim, precum și lucrări provizorii pentru a vă putea desfășura activitațile sociale și profesionale pâna la finalizarea tratamentului.

Condiția necesară pentru aplicarea implanturilor este ca pacientul să prezinte cantitativ și calitativ os alveolar. În cazul în care osul este insuficient, se va realiza o etapă de augmentare osoasă, folosind alogrefa sau xenogrefa.

Rata de succes a implanturilor este foarte mare (peste 90%) la pacienții care au o stare generală bună și o igienă foarte bună. Succesul depinde de calitatea osului, de colaborarea pacient-medic-tehnician, dar și de calitățile medicului care realizează atât partea de inserare chirurgicală în os, cât și restaurarea finală protetică.

Ce sunt implanturile dentare si ce rata de succes au acestea?

Implanturile dentare sunt dispozitive din titan care se aplica in osul mandibular sau maxilar printr-o operatie miniminvaziva, asemanandu-se cu radacinile dintilor naturali. Peste aceste dispozitive se aplica coroanele dentare din portelan sau zirconiu care imita perfect coroana dintelui pierdut. Implanturile dentare sunt acceptate de organism in proportie de 99%, insa asa cum dintii naturali se pot imbolnavi si implanturile pot suferi in timp, dar orice problema descoperita la timp se trateaza usor.

Cui se adreseaza implaturile dentare?

Implanturile dentare se pot aplica oricarui pacient clinic sanatos si care sa nu prezinte afectiuni sau medicamente ce pot interfera cu metabolismul osos. Principala problema in aplicarea implanturilor o reprezinta rezerva osoasa – respectiv cantitatea de tesut osos pe care o prezinta pacientul la locul de aplicare al implatului. Cu cat pacientul sta mai mult timp fara dinte dupa extractie cu atat se micsoreaza cantitatea de os la acest nivel. In conditiile prezentei unui os insuficient aplicarii unui implant, dispunem de diferite tehnici chirurgicale care ne ajuta sa marim cantitatea de os si sa efectuam aplicarea implantului in aceeasi interventie cu aditia asoasa sau ulterior.

Ce fel de lucrari protetice se pot aplica pe implanturi?

In functie de numarul dintilor absenti se alege numarul de implanturi necesar restaurarii dentare. Lucrarile protetice pe implanturi sunt fixe, dar se pot efectua si lucrari mobilizabile(carese scot din gura de catre pacient pentru igienizare) daca numarul de implanturi inserate nu permite aplicarea unei lucrari fixe. Lucrarile pe implanturi sunt realizate din materiale de ultima generatie, ceramica, zirconiu sau o combinatie intre acestea, care refac precis aspectul si functia dintilor lipsa.